Metaboliții reprezintă sute de substanțe valoroase din punct de vedere biologic activ. Condițional, ele pot fi împărțiți în șapte grupuri.
Pentru a dezvolta și produce metaboliți, totuși, bacteriile conținute în probioticele trebuie să populeze corpul nostru. Și nu oriunde, ci în biofilmul care se află pe mucoasa epiteliului intestinelor noastre, unde trăiesc și propriile noastre bacterii. Pur și simplu nu există un alt loc care ar putea fi populat de acestea. Biofilmul ne acoperă complet intestinele din interior. Dar microbiota noastră (rezidentă) și sistemul imunitar local nu permit intrarea oricăror microorganisme străine. Nu poate fi altfel. În caz contrar, în biofilm s-ar instala tot felul de microorganisme dăunătoare și de altă natură, care ne-ar perturba ecosistemul intestinal. Iar soarta probioticelor administrate este ca și cea a tuturor microorganismelor străine – adică să tranziteze prin lumenul intestinelor noastre, formând grupuri mici de bacterii (planctonice) care plutesc liber și să fie expulzate în mod natural din corpul nostru. În plus, sistemul nostru imunitar, precum și metaboliții antimicrobieni produși de propria noastră microbiotă, vor suprima dezvoltarea lor și vor distruge majoritatea acestora.
Tocmai din aceasta cauza, putinele bacterii probiotice care reușesc să treacă active prin tractul nostru intestinal și în timpul lor scurt de tranzit vor produce metaboliți insuficienți. Iar efectul lor asupra sănătății va fi minim, sau nu va exista deloc.
Pentru a compensa deficiențele probioticelor și pentru a îmbunătăți terapia cu probiotice, în ultimii ani a apărut un nou tip de preparate probiotice – POSTBIOTICELE.
Postbioticele conțin toți metaboliții enumerați mai sus. Dar, produse de bacterii probiotice în afara organismului, în condițiile confortabile ale instalațiilor speciale de bioreactor, într-un mediu care conține nutrienții necesari populației lor și fără conflict cu sistemul imunitar și microbiota rezidentă. Și asta, într-o formă concentrată.
În plus, postbioticele conțin și celulele inactivate (ucise în mod deliberat) ale bacteriilor probiotice, care mai sunt denumite și lizate, precum și componentele lor structurale (particule celulare, particule de perete celular, bioproduse celulare etc.). Ele reprezintă multe substanțe biologic active diferite, precum ADN, ARN, enzime, proteine citoplasmatice, biosurfactanți, acizi teicoici, peptidoglicani, polizaharide etc., care au beneficii semnificative pentru sănătate.
Postbioticele nu conțin microorganisme vii.
Pentru că, prin administrarea unui postbiotic, organismul primește direct toți acei metaboliți pe care bacteriile probiotice conținute în probiotice nu îi pot produce în cantitate suficientă din cauza condițiilor nefavorabile existente în tractul intestinal.
Efectele postbioticelor se realizează la diferite niveluri în macroorganism: molecular (replicarea și expresia genelor, transcripția și traducerea informațiilor genetice), celular (pe suprafața și membranele celulelor, biosinteza proteinelor si a energiei in mitocondrii si ribozomi), in interiorul hialoplasmei celulelor (localizarea nucleului, organelor si incluziunilor), in matricea extracelulara, in țesuturi, organe, sisteme și in întregul organism.
Asociația Științifică Internațională pentru Probiotice și Prebiotice (ISAPP) postulează cinci mecanisme de acțiune care stimulează eficacitatea postbiotică: modularea microbiotei rezidente; îmbunătățirea funcțiilor barierei epiteliale; modularea răspunsurilor imune locale și sistemice; modularea răspunsurilor metabolice sistemice și a semnalizării sistemice prin sistemul nervos.
Postbioticul este un imunomodulator fenomenal dovedit. Și poate că aceasta este una dintre cele mai valoroase calități ale sale. Acesta este extrem de eficient împotriva tuturor virusurilor gripale, coronavirusurilor, virusurilor sincițiale respiratorii și altor infecții virale. Precum și în cazul unui sistem imunitar compromis.
În terapia cu antibiotice, administrarea unui postbiotic este mai mult decât necesar, deoarece compensează lipsa metaboliților care au scăzut din cauza distrugerii bacteriilor benefice prin administrarea antibioticului. Iar după terapia cu antibiotice va contribui la refacerea rapidă a microbiotei proprii.
Postbioticul este eficient în manifestările alergice și dermatologice deoarece detoxifică organismul, îmbunătățește funcțiile barierei epiteliale, corectează microbiota rezidentă și reglează sistemul imunitar.
În caz de intoleranță alimentară, postbioticul procură organismului enzimele lipsă pe care organismul însuși nu le poate produce, dar sunt necesare pentru descompunerea nutrienților relevanți.
Postbioticele vor rezolva problemele digestive, precum disconfortul abdominal, balonarea, greutatea, diareea etc., deoarece reglează metabolismul intestinal și microbiota și sprijină descompunerea și absorbția substanțelor.
În cazul problemelor gastroenterologice, postbioticul va ajuta la rezolvarea acestora punând ordine în funcționarea ecosistemului intestinal și a imunității și contribuind la refacerea mucoasei și epiteliului intestinal.
Postbioticul va reduce stresul și va îmbunătăți starea mentală, deoarece conține diverși neurotransmițători care interacționează benefic cu sistemul nervos.
Și, în general, administrarea postbioticelor în mod profilactic va contribui la bunăstarea propriei microbiote, la buna funcționare a tractului intestinal, la menținerea sistemului imunitar la nivelul potrivit și la îmbunătățirea stării psihice, precum și la prevenirea apariției multor procese nedorite în organism.